
Pe 1 aprilie 2015, în marja vizitei oficiale în România a Preşedintelui Republicii Turce, E. S. Domnul Recep Tayyip Erdoğan, CCIR Business Center va găzdui Forumul Economic România – Turcia, cea mai importantă manifestare de profil, care se va bucura de prezenţa unui număr important de companii turceşti reprezentate la cel mai înalt nivel.
Evenimentul va avea loc la Amfiteatrul Alexandru Ioan Cuza, etajul 4, începând cu ora 12:00.
În acest sens, avem plăcerea să vă invităm la această reuniune a mediului de afaceri, care va include prezentări ale climatului investiţional din cele două state, prezentări ale unor proiecte de succes şi de asemenea, un networking lunch, cu scopul de a facilita crearea contactelor de afaceri şi a parteneriatelor viabile.
Pentru companiile interesate de participare, principalele sectoare de activitate pretabile dezvoltării cooperării între cele două medii de afaceri sunt: construcţii, turism, fabricarea şi distribuirea de piese auto, electronice, produse de oţel, domeniul financiar, produse forestiere şi agricultură, logistică şi transport.
Programul complet al evenimentului este disponibil aici.
Persoana de contact din cadrul CCIR este dl. Răzvan Roşu, Consilier Biroul Relaţii Externe,
Departamentul Analiză, Politici şi Afaceri Publice, tel: 0374474360.

