
Amenajarea hidrografică şi de navigaţie a Râului Prut – Un proiect de importanţă stragetică
Cu o lungime de 952 km râul Prut izvorăşte din masivul Cernahora din Ucraina, fiind unul dintre afluenţii de ordinul I ai Dunării.
Prutul formează graniţa dintre România şi Ucraina pe 31 km şi România şi Republica Moldova pe 711 km, fiind afluent de ordinul I al Dunării. Prutul este în prezent parte a graniţei de est a UE şi NATO.
Beneficii:
Sprijinirea interconectivităţii spaţiului UE cu state din Europa Centrală precum Ucraina şi Moldova, prin amenajarea hidrografică şi de transport a râului Prut, va transmite un mesaj politic de sprijin al celor două state şi va asigura o sursă importantă de dezvoltare economică a acestora, contribuind la diminuarea impactului presiunii politice şi economice exercitate de Rusia.
Amenajarea Hidrografică şi de navigaţie a Râului Prut se încadrează în viziunea Comisiei Europene şi a Consiliului Atlantic al Statelor Unite de promovare a Coridorului Nord-Sud pe componentele de Energie şi Transporturi.
Noile noduri hidrotehnice ar fi tot atâtea poduri care ar asigura dezvoltarea micului trafic de frontieră, în special pe relaţia România – Moldova (unde există în prezent nouă puncte de trecere faţă de un maxim istoric de 27 înainte). Prutul a fost navigabil în perioada 1914-1940. Prin redobândirea calităţii de râu navigabil vor putea fi transportate, la preţuri reduse, de mărfuri agricole şi industriale până la Marea Neagră.
Pe râul Prut există în prezent doar amenajarea hidrografică de la Stânca-Costeşti finalizată acum aproape 40 de ani. Ea este necesar să fie însoţită de o suită de noduri hidrotehnice care să limiteze riscul de inundaţii (ultimele în 2008), facilitând în acelaşi timp dezvoltarea reţelelor de irigaţii (într-o zonă cu potenţial agricol ridicat) şi a alimentărilor cu apă pe cursul Prutului.
Conform studiilor de specialitate potenţialul teoretic liniar specific al Râului Prut variază între 270 kw/km şi 450 kw/km. Pentru Republica Moldova aportul energetic ar fi esenţial în condiţiile în care importă 80% din energia electrică consumabilă.
De la dezvoltarea sistemelor de irigaţii, la susţinerea traficului frontalier şi accesul la transport navigabil cu costuri reduse, până la asigurarea forţei de muncă necesare realizării proiectului comunităţile locale vor avea numeroase beneficii economice şi sociale.
Prin impactul pozitiv şi complex pe care l-ar genera într-o zonă afectată de instabilitate şi impredictibilitate geopolitică, amenajarea hidrografică şi de navigaţie a Râului Prut este astăzi mai necesară ca oricând. Proiectul ar răspunde atât aşteptărilor şi dorinţelor României şi Republicii Moldova de strângere a relaţiilor bi-laterale, cât şi obiectivelor strategice ale Ucrainei pe fondul evoluţiilor din estul ţării. Prima etapă ar presupune realizarea unui studiu de pre+fezabilitate, care să demonstreze nivelul concret al viabilităţii economice a proiectului şi necesarul de resurse de finanţare.
